Socotelile cu păşunea au rămas neîncheiate
Autor:
Olivia Firi
- click pentru toate articolele acestui autor
Descriere Socotelile cu păşunea au rămas neîncheiate
Articole recomandate
Comentarii
Oficial, sezonul de păşunat s-a deschis la 23 aprilie 2013 şi acum, pe finalul primăverii, mioarele patriei ar fi trebuit să pască liniştite pe pajiştile comunale. Cu sau fără o lege a pajiştilor, la limita sau în afara reglementărilor privind administrarea, exploatarea şi întreţinerea patrimoniului pastoral, în România sunt tot mai numeroase cazurile în care consiliile locale, cel mai adesea primarii, îngrădesc dreptul crescătorilor de animale de a utiliza şi de a întreţine păşunile aflate în domeniul public sau privat al comunei. „Am cerut în Parlament şi vom cere în continuare ca păşunile care au aparţinut întotdeauna domeniului public, comunităţii, şi care au trecut în domeniul privat al primăriilor să redevină proprietate publică. Fiind în proprietate privată, primarii au putut să le schimbe destinaţia, să facă ce vor cu ele”, ne-a declarat Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Ovine/Caprine din România. Iată un caz fericit pentru fermieri, în care păşunea comunală este exploatată atât în folosul fermierilor şi de către aceştia, cât şi în beneficiul comunităţii: „Noi am mers pe Ordonanţa 34/2006 şi pe Legea 214. Comuna Corbi dispune de aproximativ 2.800 hectare, din care circa 2.500 ha sunt alpine. Am făcut o evaluare a suprafeţelor disponibile, am stabilit în şedinţă de Consiliu Local o redevenţă minimă de 240 lei/ha, apoi am organizat licitaţia conform Legii 214, care spune că numai asociaţiile din comună pot participa la licitaţii. Noi avem trei asociaţii puternice în comună, cu un efectiv total de peste 30 de mii de ovine, fiecare fiind din sate diferite. Cele trei asociaţii au ofertat 250 lei/ha şi le-am împărţit păşunea, pe 10 ani, pe principiul ca fiecare localitate să-şi redobândească dreptul de utilizare pe munţii şi pe păşunile pe care le aveau înainte. Am încercat să mulţumesc şi fermierii, dar şi să obţin cât mai mulţi bani la primărie, căci aceşti munţi sunt proprietatea întregii comunităţi locale”, ne-a declarat Virgil Baciu, primar al comunei Corbi, jud. Argeş. |
Proiecte:
Etichete:
program conferinta conferinta o lege a pajiştilor ba! Impozite da vaca de carne Fundaţia Revistei Ferma recrutează VOLUNTARI piata de desfacere ferma de carne Legea Camerelor agricole e dupa chipul si asemanarea guvernantilor... lipsita de continut!
Ministrul Daniel Constantin s-a dovedit a fi un mare tradator al interesului celor pe care îi reprezinta la nivel guvernamental - producatorii agricoli. Dovada acestei tradari sta scrisa negru pe alb în OUG nr. 58 din 12.06.2013 - semnata de Daniel Constantin si Viorel Ponta - pentru modificarea si completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultura, industrie alimentara, piscicultura, silvicultura si dezvoltare rurala, dar si în Legea nr. 122 din 2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 283/2010, unde abroga articolul II. Camerele Agricole - de unde si pâna unde?!
De unde începe puterea si raspunderea fermierilor, atribuita prin Camerele Agricole si unde se încheie? Sau cum? Daca privim în urma, proiectul a pornit bine, apoi s-a împotmolit iar acum continua... în defavoarea fermierilor! Sustine si TU!
Daca esti creativ, dornic sa te afirmi si sa îti pui în aplicare ideile... |