Descriere Baciu condamnă politicul pentru eşecul Legii Camerelor Agricole
Comentarii
Subiectul Camerelor Agricole a fost deseori adus în discuţie la ediţia din acest an a târgului Agriplanta - RomAgroTec, desfăşurat recent în localitatea Fundulea, din judeţul Călăraşi. Laurenţiu Baciu se numără printre cei care au răspuns provocării lansate de Fundaţia Revistei Ferma, semnând petiţia care solicită revenirea la forma iniţială a legii.
Mai mult decât atât, preşedintele LAPAR consideră că există interese politice ca aceste structuri să nu ajungă în mâinile fermierilor. „Îmi aduc aminte declaraţia pe care Liviu Dragnea a făcut-o la un moment dat, şi anume faptul că aceste Camere Agricole ar reprezenta un pericol pentru clasa politică. Eram la început de drum atunci, iar până la urmă s-a dovedit ce fel de om este acest politician. Printr-o ordonanţă practic a stricat totul. Acele Camere Agricole care există în prezent în unele judeţe au fost create cu ajutorul politicienilor, nu prin voinţa fermierilor. Au aflat ei că se pot accesa nişte fonduri europene şi practic s-au gândit din nou la furăciune, dar nicidecum la interesul fermierilor”, susţine Baciu.
LAPAR sare în ajutorul fermierilor mici
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România crede că toată lumea ar avea de câştigat de pe urma Camerelor Agricole, nu doar fermierii mici. „Deşi majoritatea membrilor LAPAR nu ar avea nevoie de aceste camere, pentru că reprezintă societăţi mari, bine organizate, ne-am exprimat susţinerea pentru înfiinţarea acestor structuri. Nu e nici o bucurie pentru noi şi nici nu ne ajută cu nimic dacă cei din jurul nostru sunt dezorganizaţi, merg la voia întâmplării şi încearcă să facă un business care de cele mai multe ori este sortit eşecului, prin necunoaşterea realităţilor sau lipsa de informare. Elaborarea unei legi ar trebui să plece de jos, iar camera agricolă are un rol important aici”, spune administratorul societăţii Romagria, invitând conducerea ministerului şi pe cei din comisiile pentru agricultură „să treacă cât mai repede la modificarea legilor existente, care nu sunt viabile”, fie că vorbim de camerele agricole sau de fondurile mutuale.
Fundaţia Revistei Ferma îşi propune prin această iniţiativă să demareze acţiuni de lobby la nivelul autorităţilor legislative şi guvernamentale, pentru adoptarea unei Legi a Camerelor Agricole care să prevadă atribuţii cu putere decizională pentru fermieri (Legea nr. 122/2012, cu amendamente) şi pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 58/2013. |
Proiecte:
Etichete:
Fundaţia Revistei Ferma recrutează VOLUNTARI vaca de carne o lege a pajiştilor ba! conferinta program conferinta Impozite da piata de desfacere ferma de carne Legea Camerelor agricole e dupa chipul si asemanarea guvernantilor... lipsita de continut!
Ministrul Daniel Constantin s-a dovedit a fi un mare tradator al interesului celor pe care îi reprezinta la nivel guvernamental - producatorii agricoli. Dovada acestei tradari sta scrisa negru pe alb în OUG nr. 58 din 12.06.2013 - semnata de Daniel Constantin si Viorel Ponta - pentru modificarea si completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultura, industrie alimentara, piscicultura, silvicultura si dezvoltare rurala, dar si în Legea nr. 122 din 2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 283/2010, unde abroga articolul II. Camerele Agricole - de unde si pâna unde?!
De unde începe puterea si raspunderea fermierilor, atribuita prin Camerele Agricole si unde se încheie? Sau cum? Daca privim în urma, proiectul a pornit bine, apoi s-a împotmolit iar acum continua... în defavoarea fermierilor! Sustine si TU!
Daca esti creativ, dornic sa te afirmi si sa îti pui în aplicare ideile... |